Categories Uncategorized

ITAdviser – 20 de ani de parteneriat în tehnologie

Într-o industrie în care schimbarea este singura constantă, ITAdviser aniversează în 2025 două decenii de activitate. O poveste care a început în 2005 din inițiativa unei familii pasionate de tehnologie, și care astăzi oferă servicii IT avansate și soluții de cybersecurity pentru companii medii și mari din România și din regiune.

ITAdviser nu mai este doar un furnizor de IT – a devenit un partener strategic în transformarea digitală a organizațiilor.

De la formare, la soluții IT integrate pentru companii moderne conforme cybersecurity

Primul client al ITAdviser a fost o bancă. Inițial am oferit training Microsoft, urmat de mentenanță IT și consultanță. În primii ani, câștigarea încrederii a durat până la șase luni pentru unele companii, care au trecut apoi la externalizare IT completă. La acea vreme, multe companii gestionau IT-ul intern sau improvizat, iar demonstrarea eficienței outsourcing-ului IT a fost un proces care a necesitat răbdare, transparență și rezultate rapide. Astăzi, externalizarea IT este o practică obișnuită, dar la început a fost un pariu pe încredere.

Servicii IT integrate – parteneriate pe termen lung

Astăzi, ITAdviser oferă un portofoliu complet de servicii IT integrate, structurate astfel încât să răspundă nevoilor reale ale mediului de business:

  • Solutii de cybersecurity si consultanta NIS
  • Soluții cloud & infrastructură scalabilă
  • Administrare IT & suport tehnic dedicat
  • Dezvoltare software personalizată
  • Automatizări de procese și integrare de sisteme
  • Training Microsoft, Oracle, IBM, ITIL, VMware, RPA, CompTIA, EC-Council, AI & ML, Big Data.

Fiecare serviciu este susținut de profesioniști și un model de colaborare transparent, bazat pe rezultate măsurabile.

Cybersecurity & NIS – protecția digitală strategică

Nevoia de protecție a datelor și infrastructurilor digitale a crescut rapid. ITAdviser a investit în capacități avansate de cybersecurity și conformitate NIS2, oferind:

  • Analiză de risc și evaluări de securitate
  • Audit de conformitate și simulări de atac
  • Implementarea de politici și proceduri de securitate
  • SOC-as-a-Service – monitorizare și răspuns 24/7

„Nu vindem frică, ci oferim siguranță. Securitatea cibernetică este strategică, de aceea portofoliul nostru acoperă toate aspectele, end-to-end,” explică fondatorii.

Parteneriate solide și rezultate dovedite

ITAdviser deservește clienți din sectoare diverse: Oil&Gas, Industrie, Construcții, FMCG, Sănătate. În prezent, compania colaborează cu peste 30 de clienți activi, inclusiv spitale private, companii de transport, retaileri, rețele educaționale, ONG-uri și sedii internaționale. Mulți dintre aceștia lucrează cu ITAdviser de peste 15 ani, transformând proiecte punctuale în parteneriate strategice de lungă durată.

Piața viitorului și industriile cu potențial pentru cybersecurity

Există un potențial uriaș în producția industrială, construcții, arhitectură, instituții culturale și organizații non-profit, care încep să aprecieze valoarea digitalizării, outsourcing-ului IT și soluțiilor de automatizare.

Vedem un potențial uriaș în zona de producție industrială – multe locații încă operează cu infrastructuri IT fragmentate sau fără o abordare modernă asupra datelor și securității. Apoi, instituțiile culturale și organizațiile non-profit încep să înțeleagă valoarea digitalizării.

De asemenea, firmele de construcții și arhitectură au devenit din ce în ce mai interesate de automatizări și soluții IT pentru a îmbunătăți procesul de management al proiectelor și al resurselor.

Lecții învățate în pandemie

Pandemia a demonstrat că tehnologia nu este doar un instrument, ci un factor critic de continuitate. Adaptabilitatea, comunicarea transparentă și investiția în cybersecurity au fost vitale pentru a proteja datele și a susține afacerea în perioade de criză.

IT – un pilon strategic, nu o alegere

În fața provocărilor economice și geopolitice, IT-ul nu mai este opțional. Companiile trebuie să aloce resurse pentru infrastructuri robuste și soluții de securitate cibernetică avansate. Externalizarea IT devine astfel o necesitate strategică pentru siguranța și competitivitatea pe termen lung.

Nu mai este o alegere, este o necesitate. Pentru a putea funcționa în siguranță și pentru a avea protecția necesară în fața amenințărilor, organizațiile trebuie să investească în tehnologie. Securitatea și continuitatea afacerii depind de modul în care gestionăm riscurile digitale. Dacă vrem să rămânem competitivi și să asigurăm succesul pe termen lung, tehnologia trebuie să fie considerată un partener strategic, nu doar un instrument.

„ITAdviser a evoluat alături de industrie, păstrând valori precum seriozitate, implicare și curiozitate. #invatamcontinuu nu este doar un slogan, ci un mod de a lucra și de a crește alături de parteneri”


Te invităm să faci alegerea potrivită pentru viitorul digital al organizației tale. La ITAdviser, oferim soluții personalizate de Cybersecurity și Outsourcing IT, gândite și create pentru a răspunde exact nevoilor tale.
De peste 20 de ani suntem alături de companii și instituții din multiple domenii, ajutându-le să-și protejeze datele, să-și optimizeze infrastructura și să transforme tehnologia într-un motor real de creștere. În plus, la rândul nostru, #ÎnvățămContinuu, pentru a fi mereu pregătiți să oferim soluții IT relevante.
Urmărește-ne pe LinkedIn, Facebook și Blog și descoperă cele mai noi perspective din IT. Suntem aici oricând alegi să faci pasul către o colaborare directă cu noi – iar dacă nu este încă momentul, important este să știi că ITAdviser rămâne un partener de încredere și în următorii 20 de ani, gata să fie alături de tine atunci când vei avea nevoie.
20 ani activitate | 300+ proiecte software | 24.000 cursanți | 90.000+ ore consultanță IT

Categories Uncategorized

Directiva NIS2 în energie – Stabilitatea digitală devine o necesitate strategică

În sectorul energetic — fie că vorbim de petrol, gaze, electricitate sau infrastructură strategică — un atac cibernetic nu mai este doar o problemă tehnică, ci o amenințare directă la adresa operațiunilor naționale. O simplă breșă poate opri sisteme SCADA critice, bloca distribuția energiei sau genera pierderi economice uriașe.

Directiva NIS2 este standardul european care cere companiilor din acest domeniu să își securizeze infrastructura digitală și să asigure continuitatea serviciilor energetice vitale.

Ce este NIS2 și de ce vizează sectorul energetic

Directiva NIS2 (UE 2022/2555), care trebuia transpusă în legislația națională până la 17 octombrie 2024, vizează operatorii de servicii esențiale din domeniile energie electrică, petrol și gaze. Cerințele-cheie includ:

  • Analize riguroase de risc și planuri de continuitate.
  • Măsuri tehnice robuste și proceduri organizatorice de securitate.
  • Raportarea incidentelor grave în maximum 24 de ore, cu detalii în 72 de ore și raport final în 30 de zile.
  • Responsabilitate directă a directoratului și echipei de top management în garantarea securității cibernetice.
Cine se încadrează în NIS2 în sectorul energetic
  • Companiile care operează în producția sau distribuția de petrol, gaze sau energie electrică, clasificate ca entități esențiale sau importante.
  • Furnizorii de sisteme critice SCADA/OT, platforme software pentru distribuție sau soluții cloud integrate în lanțul energetic.
  • Inclusiv entități mai mici care contribuie direct la stabilitatea infrastructurii energetice critice.
Obligații NIS2 pentru companii energetice

Pentru conformare, organizațiile energetice trebuie să:

  • Efectueze audituri de securitate, management al riscului, planuri de continuitate și proceduri de remediere.
  • Implementeze monitorizare continuă, segmentare IT/OT, autentificare MFA, criptare pentru detecție rapidă a incidentelor.
  • Deruleze training continuu și simulări pentru personal, inclusiv formări dedicate echipelor de control și operare.
  • Asigure gestionarea lanțului de aprovizionare IT, cu evaluări și cerințe contractuale pentru furnizori.
Riscuri dacă nu vă conformați
  • Amenzi de până la 10 milioane€ sau 2% din cifra de afaceri globală, și răspundere personală pentru directorat.
  • Riscul real de pierdere a controlului infrastructurilor critice și oprirea activității în caz de atac.
  • Reputație afectată pe termen lung, pierderea încrederii investitorilor și clienților.
  • Costuri mari asociate managementului incidentelor, recuperării datelor și litigiilor ulterioare.

Date recente arată că peste 80% din atacurile cibernetice asupra infrastructurilor energetice utilizează tehnici de phishing și inginerie socială pentru a compromite accesul angajaților.

Exemplu real: implementarea NIS2 de la zero într-o companie strategică din petrol și gaze

Cel mai eficient mod de a aplica NIS2 este să fii prezent de la început. Am fost implicați încă din faza de proiectare a unei noi platforme de extracție și procesare a gazelor naturale. Am integrat standardele de securitate cibernetică încă din planificare: segmentarea rețelelor IT/OT, autentificarea multifactor, protocoale de backup securizat și un sistem de monitorizare în timp real. Am lucrat cot la cot cu echipele tehnice și operaționale ale beneficiarului, iar fiecare angajat a fost instruit cum să recunoască tentativele de atac și să acționeze corect. — ne spune Olimpia Oancea, Cofondator IT Adviser

NIS2, fundația digitală a stabilității în energie

Pentru companiile din domeniul energetic, conformarea cu NIS2 este mult mai mult decât o obligație legală — este o investiție în reziliență, securitate și încredere.

Când securitatea cibernetică este integrată încă din faza de proiectare a infrastructurii, riscurile se reduc la minimum, costurile de implementare sunt mai mici, iar continuitatea operațiunilor devine mai ușor de garantat.

Cum vă pot ajuta consultanții ITAdviser cu implementarea Directivei NIS2?

Începând cu evaluarea riscurilor și gestionarea acestora pentru alinierea la cerințele de conformitate impuse, experiența și expertiza de lucru cu organizațiile din sectoarele vizate vă pot ajuta să navigați lin pe calea spre conformitatea cu Directiva NIS.

O breșă în sistemul energetic nu e doar o problemă IT — e o catastrofă în așteptare care poate lăsa o țară în beznă. — Olimpia Oancea, Cofondator ITAdviser

ITAdviser

20 ani activitate | 300 proiecte software | 24.000 cursanți | 90.000 ore consultanță IT

Contactează-ne pentru o discuție despre cum putem susține creșterea digitală a organizației:  0728 ADVICE

Categories Uncategorized

Directiva NIS2 în sănătate – Cum schimbă regulile jocului pentru spitale și clinici

Un atac cibernetic asupra unei clinici nu înseamnă doar fișiere blocate sau servere căzute. Înseamnă operații amânate, pacienți lăsați fără tratament la timp, pierderea încrederii în sistemul medical. Securitatea digitală nu mai este un moft – poate face diferența între viață și moarte.

Pentru a proteja pacienții și infrastructurile critice de sănătate, Uniunea Europeană a introdus Directiva NIS2, un set de reguli obligatorii care schimbă modul în care spitalele și clinicile trebuie să își protejeze datele și serviciile.

Ce este NIS2 și de ce vizează domeniul medical

Directiva NIS2 (Network and Information Systems Directive 2) este noul standard european în materie de securitate cibernetică obligatorie. Ea urmărește:

  • Creșterea rezilienței digitale a entităților medicale.
  • Impunerea de măsuri minime pentru protejarea rețelelor și a sistemelor informatice.
  • Raportarea rapidă (maxim 24h) a incidentelor cibernetice grave.
  • Responsabilizarea conducerii în gestionarea riscurilor IT.

Într-un spital, o simplă breșă poate duce la blocarea accesului la dosarele pacienților, erori în administrarea tratamentelor sau întreruperea intervențiilor chirurgicale.

Cine trebuie să respecte NIS2 în sănătate

Directiva vizează în mod direct:

  • Spitalele publice și private care oferă servicii esențiale.
  • Centrele medicale private mari, cu peste 50 de angajați sau cifră de afaceri >10 milioane €.
  • Laboratoarele și furnizorii de servicii IT medicale (softuri de imagistică, soluții cloud pentru date medicale).

Inclusiv unitățile medicale mai mici pot fi obligate să respecte NIS2 dacă fac parte din lanțul critic de furnizare de servicii – de exemplu, un laborator care procesează analize pentru un spital județean.

Ce obligații noi aduce NIS2 pentru organizațiile medicale

Conformarea presupune:

  • Planuri clare de management al riscurilor IT și proceduri de intervenție în caz de atac.
  • Monitorizare 24/7 pentru detectarea rapidă a incidentelor.
  • Raportarea incidentelor către autorități în maximum 24 de ore.
  • Control strict al accesului la date, criptare și protecție avansată a dosarelor pacienților.
  • Instruirea personalului, astfel încât fiecare angajat să știe cum să se protejeze digital (recunoașterea tentativelor de phishing, folosirea parolelor puternice, reguli de accesare a rețelei interne).
Care sunt riscurile neconformării
  • Amenzi mari, similare cu cele din GDPR, aplicabile la nivel european.
  • Suspendarea activității în caz de atacuri grave necontrolate.
  • Pierderea definitivă a datelor medicale, cu impact asupra tratamentelor.
  • Distrugerea reputației, ceea ce poate duce la pierderea încrederii pacienților și a partenerilor.

Conform unui studiu european, în ultimii doi ani, numărul atacurilor ransomware asupra instituțiilor medicale a crescut cu peste 150%. Mai mult, 60% dintre spitale afectate au raportat întreruperi ale serviciilor medicale ce au durat între 24 și 72 de ore, evidențiind vulnerabilitatea critică a infrastructurii digitale din sănătate.

O experiență reală: cum arată implementarea NIS2 într-o clinică medicală

Am fost solicitați de o clinică privată după ce au avut două tentative de atac ransomware în același an. Am început cu un audit – am descoperit că datele pacienților erau stocate fără criptare și accesul la rețea nu avea autentificare cu doi factori. În mai puțin de două luni am implementat politici stricte de acces, backup automat criptat și monitorizare în timp real a traficului de rețea. Am instruit toți angajații clinicii să recunoască tentativele de atac și să adopte comportamente digitale sigure, de la gestionarea parolelor până la identificarea mesajelor suspecte. Astăzi, clinica are un plan clar de răspuns la incidente și poate continua activitatea în siguranță, chiar și în fața unui atac cibernetic. – menționează Cătălin Oancea, Cofondator IT Adviser

NIS2, o investiție în siguranța pacienților

NIS2 nu este doar o obligație legală pentru spitale și clinici. Este un scut digital care protejează vieți, asigură continuitatea actului medical și menține încrederea pacienților.

Într-un domeniu în care fiecare secundă contează, securitatea informatică trebuie tratată cu aceeași seriozitate ca pregătirea personalului sau dotarea cu aparatură medicală.

Cum vă pot ajuta consultanții ITAdviser cu implementarea Directivei NIS2?

Începând cu evaluarea riscurilor și gestionarea acestora pentru alinierea la cerințele de conformitate impuse, experiența și expertiza de lucru cu organizațiile din sectoarele vizate vă pot ajuta să navigați lin pe calea spre conformitatea cu Directiva NIS.

Când un spital cade victimă unui atac cibernetic, nu sunt doar date furate — sunt vieți care atârnă de un fir subțire. Fiecare clipă de neglijență înseamnă un copil, o mamă, un tată care ar putea să nu primească ajutorul de care are nevoie. – Cătălin Oancea, Cofondator ITAdviser


Te invităm să faci alegerea potrivită pentru viitorul digital al organizației tale. La ITAdviser, oferim soluții personalizate de Cybersecurity și Outsourcing IT, gândite și create pentru a răspunde exact nevoilor tale.
De peste 20 de ani suntem alături de companii și instituții din multiple domenii, ajutându-le să-și protejeze datele, să-și optimizeze infrastructura și să transforme tehnologia într-un motor real de creștere. În plus, la rândul nostru, #ÎnvățămContinuu, pentru a fi mereu pregătiți să oferim soluții IT relevante.
Urmărește-ne pe LinkedInFacebook și Blog și descoperă cele mai noi perspective din IT. Suntem aici oricând alegi să faci pasul către o colaborare directă cu noi – iar dacă nu este încă momentul, important este să știi că ITAdviser rămâne un partener de încredere și în următorii 20 de ani, gata să fie alături de tine atunci când vei avea nevoie.
20 ani activitate | 300+ proiecte software | 24.000 cursanți | 90.000+ ore consultanță IT

Categories Uncategorized

Directiva NIS2 – Noul standard de securitate cibernetică pe care companiile nu-l pot ignora

Atacurile cibernetice înregistrează o creștere alarmantă, atât ca frecvență, cât și ca nivel de complexitate, afectând infrastructuri și sectoare critice din întreaga lume. Pentru a combate aceste amenințări și a îmbunătăți securitatea cibernetică, Uniunea Europeană a introdus Directiva NIS2, un cadru legislativ unitar menit să protejeze rețelele și sistemele informatice din toate statele membre. În România, implementarea NIS2 este o prioritate, mai ales pentru companiile din domenii esențiale, iar nerespectarea cerințelor poate aduce sancțiuni severe.

Conform datelor ENISA (Agenția UE pentru Securitate Cibernetică), în 2024, peste 60% dintre incidentele raportate au vizat infrastructuri critice, generând pierderi medii de 1,7 milioane de euro per atac. Termenul limită de transpunere a directivei în legislația românească a fost 17 octombrie 2024, însă multe organizații fie sunt în întârziere, fie nu știu încă dacă intră sub incidența NIS2, expunându-se unor riscuri cibernetice majore.

Ce este Directiva NIS2 și ce urmărește?

Directiva NIS2 (Network and Information Systems Directive 2) reprezintă actualizarea normativului european privind securitatea cibernetică. Printre cerințele-cheie se numără:

  • implementarea de măsuri minime obligatorii de securitate
  • raportarea incidentelor majore în maximum 24 de ore
  • responsabilizarea managementului în gestionarea riscurilor IT
  • reducerea impactului atacurilor asupra serviciilor critice pentru populație și economie

Rolul HR în alinierea companiei la NIS2

Directiva NIS2 nu este doar o provocare tehnică pentru departamentele IT — ea implică o responsabilitate majoră și pentru HR și managerii de resurse umane.

De ce? Pentru că securitatea cibernetică începe cu oamenii. Fiecare angajat este o verigă în lanțul de apărare. HR-ul are un rol esențial în:

  • selectarea și recrutarea specialiștilor în securitate IT
  • organizarea de sesiuni de training și conștientizare a riscurilor cibernetice
  • implementarea unei culturi organizaționale în care securitatea este prioritară
  • colaborarea cu managementul pentru a integra politicile de securitate în regulamentele interne

Cine trebuie să respecte NIS2?

Directiva nu se aplică tuturor companiilor, ci doar celor care îndeplinesc anumite criterii. În general, intră sub incidența NIS2:

Domenii vizate:

  • Energie: furnizori de gaze, electricitate, petrol, carburanți
  • Sănătate: spitale publice și private, clinici cu infrastructură critică
  • Transport: operatori feroviari, aeroporturi, transport rutier de persoane
  • Financiar: bănci, Inclusiv sistemele de plăți și infrastructura financiară, burse
  • Apă potabilă și uzată: Furnizori, operatori și rețele de infrastructură
  • IT și telecomunicații: Furnizori cloud, centre de date, operatori de rețele
  • Administrație publică: Instituții centrale și locale (cu excepții pentru unele autorități regionale mici)

Dimensiunea companiei:

  • Medii și mari: peste 50 de angajați sau cifră de afaceri >10 milioane €
  • IMM-uri esențiale: chiar dacă sunt sub acest prag, dacă furnizează servicii critice în domeniile de mai sus, pot fi incluse.

Cum afli dacă trebuie să te conformezi?

Dacă nu ești sigur că intri în sfera NIS2, iată pașii recomandați:

  • Verifică dacă faci parte dintr-un sector critic listat în directivă
  • Evaluează dimensiunea companiei (angajați / cifră de afaceri)
  • Analizează dependența lanțului de aprovizionare: chiar și o companie mică poate fi vizată dacă serviciile sale susțin infrastructuri critice
  • Consultă autoritatea națională competentă (CERT-RO / DNSC) pentru clarificări oficiale
  • Solicită o evaluare GRATUITĂ a conformității cu NIS 2 pentru a determina nivelul actual de conformitate și măsurile necesare – link

Potrivit unui raport global recent, costul mediu al unui atac cibernetic pentru o companie din sectorul critic depășește 4 milioane de euro, iar timpul mediu de recuperare a sistemelor este de peste 3 săptămâni.

Situația în România: companii în întârziere

Conform estimărilor, doar aproximativ 40% dintre organizațiile vizate au finalizat procesul de conformare. Restul fie sunt în faze incipiente, fie nu știu exact dacă trebuie să implementeze NIS2.

Amenzile și riscurile pentru neconformare
Directiva NIS2 aduce și sancțiuni semnificative pentru companiile care nu respectă cerințele. Amenzile pot ajunge până la 10 milioane de euro sau 2% din cifra de afaceri globală, în funcție de gravitatea incidentului și de dimensiunea organizației. Pe lângă pierderile financiare directe, companiile se confruntă cu daune de reputație, pierderea încrederii clienților și blocaje operaționale costisitoare.

Principalele provocări sunt:

  • lipsa specialiștilor în securitate cibernetică
  • investiții insuficiente în infrastructura IT
  • necunoașterea clară a cerințelor directivei
  • dificultăți în aplicarea procedurilor de raportare rapidă a incidentelor

Neimplementarea măsurilor poate atrage amenzi semnificative, pierderi financiare și chiar suspendarea activității în cazul unor atacuri majore. Despre Legea NIS (Legea 362/2018) și Directiva NIS2 aici găsiți mai multe informații.

Povestea unei companii care a făcut schimbarea

În urma unei evaluări recente, o companie medie dintr-un sector vizat de NIS2 nu avea definit niciun plan de răspuns la incidente și nicio procedură de notificare. După identificarea neconformităților, am implementat politici de securitate minime, un protocol de raportare a incidentelor și sesiuni de instruire pentru angajați. În aproximativ trei luni, organizația a atins un nivel de conformitate de bază, reducând riscurile majore de expunere.” – ne precizează Cofondatorul ITAdviser, Cătălin Oancea.

Această poveste reflectă importanța implicării întregii echipe, inclusiv a departamentului de HR, în asigurarea unui mediu securizat. Implementarea procedurilor și instruirea continuă a angajaților sunt cheia succesului în reducerea riscurilor cibernetice.

De ce conformarea este mai mult decât o obligație legală

NIS2 nu este doar despre evitarea sancțiunilor. Este o măsură de protecție a afacerii, a datelor sensibile și a reputației companiei. Într-un peisaj digital din ce în ce mai periculos, alinierea la noile standarde înseamnă:

  • reziliență operațională
  • încrederea partenerilor și a clienților
  • avantaj competitiv într-un mediu economic bazat pe securitatea informației

Pentru decidenții din HR, acest lucru înseamnă că securitatea nu mai poate fi o responsabilitate exclusivă a IT-ului. Trebuie integrată în strategia de management al talentelor și în cultura organizațională.

Cum vă pot ajuta consultanții ITAdviser?

Beneficiile implementării NIS2
Deși pentru unele organizații conformarea poate părea o sarcină complexă, avantajele pe termen lung depășesc eforturile inițiale. Un plan solid de securitate cibernetică reduce semnificativ expunerea la atacuri, crește reziliența operațională și oferă un avantaj competitiv pe o piață în care încrederea partenerilor este esențială. În plus, companiile conforme au mai multe șanse să atragă clienți și colaboratori din sectoare reglementate.

Începând cu evaluarea riscurilor și gestionarea acestora pentru alinierea la cerințele de conformitate impuse, experiența și expertiza de lucru cu organizațiile din sectoarele vizate vă pot ajuta să navigați lin pe calea spre conformitatea cu Directiva NIS.

Pași recomandați pentru conformare rapidă
Organizațiile care nu sunt încă pregătite pentru NIS2 ar trebui să înceapă cu o evaluare completă a riscurilor cibernetice și a vulnerabilităților interne. Implementarea unui set de măsuri minime — cum ar fi autentificarea multi-factor, planurile de răspuns la incidente și instruirea angajaților — poate asigura o tranziție mai ușoară către conformitate. Colaborarea cu firme specializate în securitate IT, precum ITAdviser, poate accelera procesul și reduce costurile pe termen lung.


Te invităm să faci alegerea potrivită pentru viitorul digital al organizației tale. La ITAdviser, oferim soluții personalizate de Cybersecurity și Outsourcing IT, gândite și create pentru a răspunde exact nevoilor tale.
De peste 20 de ani suntem alături de companii și instituții din multiple domenii, ajutându-le să-și protejeze datele, să-și optimizeze infrastructura și să transforme tehnologia într-un motor real de creștere. În plus, la rândul nostru, #ÎnvățămContinuu, pentru a fi mereu pregătiți să oferim soluții IT relevante.
Urmărește-ne pe LinkedInFacebook și Blog și descoperă cele mai noi perspective din IT. Suntem aici oricând alegi să faci pasul către o colaborare directă cu noi – iar dacă nu este încă momentul, important este să știi că ITAdviser rămâne un partener de încredere și în următorii 20 de ani, gata să fie alături de tine atunci când vei avea nevoie.
20 ani activitate | 300+ proiecte software | 24.000 cursanți | 90.000+ ore consultanță IT

Categories Uncategorized

SOC as a Service

Cât timp tehnologia se dezvoltă, amenințările cibernetice sunt din ce în ce mai mari, iar un SOC (SOC as a Service) devine vital pentru ca o afacere să rămână profitabilă, să susțină operațiuni și să se mențină în conformitate cu regulile ce trebuie respectate.

Totuși ce este SOC?
SOC provine din engleză – security operation center – și se referă la o unitate operațională ce are ca scop monitorizarea rețelei, detectarea amenințărilor și a informațiilor de securitate, investigații și răspunsuri privitoare la diferite incidente, urmărind potențialele riscuri.


SOC as a Service, prescurtat SOCaaS, reprezintă un SOC externalizat, ce lucrează 24/7 și astfel oferă servicii avansate de monitorizare și securitate bazate pe cloud. Această unitate operațională vine cu o echipă bine pregătită, calificată și certificată, ce deține informații actualizate despre amenințările cibernetice și tehnologii și echipamente de ultimă generație.

Într-un SOCaaS există permanent programe de training ce îi ajută pe angajați să gestioneze amenințările cibernetice, toate aceste beneficii la un cost rezonabil. În timp ce un SOC intern presupune nevoia firmei de a fi echipată cu toate echipamentele ce previn și detectează potențialele atacuri cibernetice, un element costisitor de securitate în infrastructura IT, cu SOCaaS firma plătește doar serviciile ce sunt utilizate – un mare avantaj.
Haideți să vedem ce avantaje mai există.

  1. Detectare și remediere mai rapidă. Folosind o combinație de tehnologie avansată și automatizare, precum supravegherea umană, echipa SOC poate identifica, clasifica, prioritiza și remedia în mod corespunzător evenimentele de securitate.
  2. Risc considerabil redus pentru incidentele de securitate. SOCaaS funcționează continuu, oferind capacități de monitorizare, detectare și răspuns 24/7. Amenințările sunt limitate și neutralizate rapid, permițând astfel organizațiilor să-și reducă „breakout time”-ul – fereastra critică dintre momentul în care un intrus compromite primul dispozitiv și momentul în care poate accesa alte componente ale rețelei.
  3. Scalabilitate. Echipele și serviciile din SOCaaS pot fi mărite sau reduse cu ușurință în funcție de nevoile organizației sau ca răspuns la evenimente specifice. Prin comparație, într-un model SOC intern, resursele – și resursele umane, în special – sunt limitate și nu pot fi adăugate rapid în perioadele de nevoie.
  4. Securitate la zi. Menținerea la zi cu cele mai recente instrumente și capabilități SOC poate fi dificilă cu bugetul limitat de IT și securitate al unei organizații. Un furnizor de SOCaaS, pe de altă parte, are scara necesară pentru a-și menține setul de instrumente actualizat și oferă clienților săi beneficiile securității de vârf.

Totuși, există și niște provocări cu care SOCaaS se confruntă. Configurarea inițială a tehnologiei SOCaaS în rețeaua clientului și implementarea protocolului de monitorizare necesită o integrare riguroasă și teste adecvate. Există o preocupare și pentru securitatea datelor – e necesar ca datele companiei să fie protejate atât în rețeaua clientului, cât și în cea a furnizorului SOCaaS, implicând o atenție deosebită asupra securității lanțului de aprovizionare.
Totodată, trebuie să se mențină în conformitate cu standardele reglementate, iar acest aspect necesită comunicare și raportare continuă, fie intern, fie către entități externe, fiind necesară clarificarea rolului furnizorului SOCaaS în această privință.
În cadrul echipei ITADVISER, practica zilnică SOCaaS “zero cyber incident”, arată cât de importante sunt pentru procesele de business activitățile pro-active de protecție a datelor, a informațiilor de securitate, monitorizarea rețelei, urmărirea riscurilor, topicuri incluse totodată și în cursurile de cybersecurity pe care le organizăm periodic.


Te invităm să faci alegerea potrivită pentru viitorul digital al organizației tale. La ITAdviser, oferim soluții personalizate de Cybersecurity și Outsourcing IT, gândite și create pentru a răspunde exact nevoilor tale.
De peste 20 de ani suntem alături de companii și instituții din multiple domenii, ajutându-le să-și protejeze datele, să-și optimizeze infrastructura și să transforme tehnologia într-un motor real de creștere. În plus, la rândul nostru, #ÎnvățămContinuu, pentru a fi mereu pregătiți să oferim soluții IT relevante.
Urmărește-ne pe LinkedInFacebook și Blog și descoperă cele mai noi perspective din IT. Suntem aici oricând alegi să faci pasul către o colaborare directă cu noi – iar dacă nu este încă momentul, important este să știi că ITAdviser rămâne un partener de încredere și în următorii 20 de ani, gata să fie alături de tine atunci când vei avea nevoie.
20 ani activitate | 300+ proiecte software | 24.000 cursanți | 90.000+ ore consultanță IT

Call Now Button